Dialog despre sănătate cu Gabriel Aoșan

     de Gabriel Aoșanwww.melidava.ro

 

În august 2005 am fost invitat împreună cu soția mea, cu domnul prof. Copotoiu, Rectorul Universității Medicale din Târgu Mureș la vremea respectivă, și cu Directorul Spitalului Județean Mureș de atunci, să vizităm o unitate spitalicească din preajma Belgradului, care obținea rezultate deosebite în oncologie și hematologie. A urmat o colaborare care s-a întins pe mai mulți ani, din ianuarie 2006 și până la finalul lui 2009.

Am reușit să observăm că deși în privința api-fito terapiei și a naturopatiei în general știam mai multe decât colegii nostri sârbi, totuși rezultatele obținute de ei în oncologie erau remarcabile. În oarecare timp ne-am dat seama și de ce, anume pentru că ei foloseau zeolit pentru detoxifiere și cu rațiune chemo-radio-protectoare. Am adus această idee în România și am încercat să o promovăm din anul 2009. Articolul publicat în Formula As din toamna anului respectiv are la bază munca și experiența noastră. Azi industria naturismului pune pe larg în practică această idee, preluată din spațiul fost iugoslav, fie că știu sau nu ceva despre zeoliți din punct de vedere al eficienței clinice. Mai mult, speculând naivitatea unor oameni de bună credință și disperarea bolnavilor au apărut fel și fel de tipuri de produse cu zeolit, și denumiri năstrușnice. Spre exemplu în Serbia azi, pentru a oferi ceva nou, se vând zeoliți cu diverse arome. Probabil o să vină și la noi moda. Acum în România se promovează agresiv zeolitul silicic, zeolitul lichid și zeolitul activat în piramidă…

Un oarecare striga pe internet că ar fi singurul care vinde un zeolit măcinat la dimensiunea de 20 microni, în timp ce toți ceilalți furnizori au zeolit de peste 400 microni. Dar haideți să ne reamintim de la lecțiile despre diviziunile sistemului metric, că 400 microni înseamnă 0,4 milimetri, adică ceva ce se poate observa cu ochiul liber și chiar măsura cu instrumente uzuale. Ei bine, luați dvs orice pulbere de zeolit pe care ați cumpărat-o și încercați să separați și să măsurați vreun grăunte. Nu veți reuși, pentru că în general aceste pulberi se comercializează la dimensiuni între 70-100 microni. Iar cei care se avântă să facă afirmații speciale în acest sens, n-au decât să le dovedească prin analize granulometrice.

O altă “înfloritură” comercială: zeolitul lichid. În acest caz, ce trebuie precizat întâi este că zeolit lichid se găsește doar în magma Pământului, respectiv în lava vulcanică. Ceea ce nu înghite nimeni. În fapt, ce se vinde sub denumirea de zeolit lichid este o simplă suspensie de pulbere de zeolit în apă. Dar în primul rând, zeolitul nu necesită suspendare spre a-și exercita acțiunile, iar în al doilea rând, cine chiar dorește suspensie, și-o poate prepara singur acasă din pulbere de zeolit și apă, prin agitare cu lingurița.

În dialog cu Domnul Prof. Stefan Bragarea, vom încerca să aflăm mai multe despre zeoliți.

– Ce sunt domnule profesor universitar zeoliții ?

Zeoliții sunt aluminosilicați ai metalelor alcaline și/sau alcalino-pamantoase, înruditi cu argilele, caracterizați prin capacități de schimb ionic. Pot fi naturali (în zone cu trecut geologic vulcanic) sau artificiali (site moleculare). Au o structură tridimensională specifică, microporoasă, conținând ”cutii moleculare” de diferite dimensiuni, în care pot adăposti reversibil (deci nestoichiometric) ioni și/sau molecule mici, debriuri biologice (materiale biologice reziduale), etc. “Cutiile” menționate sunt încărcate electric negativ, încarcare compensată de cationii adăpostiți, și ocupă între 20-50% din volumul total al materialului.

– Să coborăm în miezul problemei și să vedem ce sunt zeoliții naturali ?

Zeoliții naturali s-au format în zone cu trecut geologic vulcanic, sub influența pânzelor subterane de apă. Sunt extrem de diverși – au fost catalogate peste 50 de variante – cu proprietăți deosebite: structură cristalină, compoziție chimică, densitatea particulelor, selectivitatea și capacitatea de schimb ionic, dimensiunea porilor moleculari (de obicei între 0,4-0,7nm), sarcina specifică, etc.

– Diferă ca structură zeoliții sintetici de cei naturali ?

– Zeoliții sintetici au cavități de dimensiuni mai mari, rapoarte și/al diferite, instabilitate în medii acide și anumite caracteristici constante. Ca site moleculare au fost studiați pentru diferite conversii chimice din petrochimie (în Romania de către S. C. ZECASIN – Zeoliți, Catalizatori, Sinteze). Pentru zeoliții naturali, în Europa Balcanică activități de testare medicală preclinică au fost efectuate la Ruder Boskovic Institute – Croația.

– Ce fel de utilizări au zeoliții ?

– Au numeroase utilizări, în industrie, agricultură, mediu, însă mai interesante sunt cele medicale, al căror început aparține medicinei veterinare – reținerea micotoxinelor din furajele mucegăite, aflatoxicoze și alte infecții gastro-intestinale, reducerea producerii de amoniac și produse odorifere din urină și dejecții. În medicină se folosesc zeoliți naturali (clinoptinolitici) dezagregați mecanic prin micronizare până la dimensiuni de câteva zeci de microni.

– Care este principala utilizare medicală a zeoliților ?

– Principala utilizare medicală a zeoliților este în detoxifiere prin eliminarea a diverse substanțe toxice, între care metalele toxice. Afinitatea lor este în ordine descrescătoare: mercur, plumb, staniu, cadmiu, arsen, aluminiu, stibiu, fier, nichel, deci sensibil mai mare pentru metalele toxice, pe care le rețin selectiv, fără a diminua concentrațiile fiziologice de sodiu și potasiu.

  • Aici în ceea ce privește echilibrul sodiu / potasiu putem să vă spunem câte ceva și noi din practică. Având în spate experiența din Serbia, am recomandat unor pacienți cu probleme nefrologice severe, dializați, să utilizeze zeolit și au obținut rezultate foarte bune. Starea lor de sănătate s-a îmbunătățit vizibil, lucru demonstrat clinic și prin analize, în condițiile în care echilibrul sodiu / potasiu, extrem de delicat în cazul lor, a rămas în limite normale. Uneori acest echilibru chiar s-a îmbunătăți tinzând spre ideal. Dovadă a capacității excepționale de regenerare și optimizare a funcțiilor organismului pe aproape toată durata vieții.

– Vă cred. Naturopatia bine stăpânită și promovată de oameni competenți poate să fie o soluție viabilă pentru sănătatea oamenilor. Revenind, în urma detoxifierii produsele reziduale se regăsesc în urina și au fost determinate creșteri ale concentrațiilor acestor metale de 5-7 ori după o săptămână de administrare (ajungând la creșteri ale concentrațiilor urinare de 12-15 ori în cazul minerilor). Efectele primare ale acestei detoxifieri sunt: senzația de energie și vitalitate crescute, funcționalitate mentală superioară, optimizarea sistemului imun.

– Despre optimizarea sistemului imun pot să vă spun din nou, din experiența soției mele, că toți pacienții pe care i-a avut cu boli considerate auto-imune, au reacționat foarte bine la zeolit. Mai ales că medicația acestor pacienți aduce mai multe efecte secundare nedorite decât reușește să gestioneze boala.

– Zeoliții contribuie și la reglarea pH-ului organismului (pH 7,35-7,45) prin sarcinile lor electrice negative. Tamponarea excesului de protoni contribuie la eliminarea refluxului gastric, inflamațiilor de tip artritic, a unor infecții fungice și candidoze, etc.

  • Este mai mult decât corect ceea ce spuneți, avem o foarte bună experiență în acest tip de probleme. În cazul refluxului gastric am utilizat zeolit și macerat de obligeană. Cu foarte bune rezultate. În cazul inflamațiilor de tip artritic zeolit și ceaiuri detoxifiante de Urzică, Sânziene și Trei frați pătați, iar ca anti-inflamator ceai de coajă de Salcie.

Iar în cazul candidozelor, indiferent de localizare, zeolit sau produse cu zeolit, cum este Seven-ul, și propolis sub diverse forme de aplicare și utilizare, topică și generală. O atenție specială am vrut să dau infecțiilor fungice ale picioarelor și unghiilor, unde tratamentul este de durată, minimum șase luni fără intrerupere, cu propolis aplicat local de mai multe ori pe zi, și intern, în doze mari,  concomitent cu zeolit pentru detoxifiere. Tratamentul alopat al acestor infecții fungice este de regulă un eșec, și transformă pacientul într-un cumpărător pe termen lung al unor unguente cu corticoizi, care alină efectele, dar nu rezolvă cauzele. Tratamentul naturist pe care îl recomandăm poate duce la eliminarea acestei infecții, în timp.

– Zeoliții fiind captatori de radicali liberi (antioxidanți) sunt implicați în profilaxia și terapia cancerelor, artritei și reumatismului. Prin introducerea de programe adjuvante de detoxifiere în tratamentul cancerelor se realizează eliminarea toxinelor primare carcinogenice, și a celor secundare rezultate prin radio și chemoterapie.

  • Aici e o lunga poveste domnule profesor. Primul nostru pacient oncologic care a folosit zeolit a fost o doamnă din Timișoara, cu un cancer la sân, metastazat la plămân și ficat, considerată în stadiu terminal în Ianuarie 2006. A supraviețuit cinci ani, timp în care a mai suportat și un ciclu de chimo-terapie. Într-o situație similară pacienții se sting în câteva săptămâni.

Asta ne-a încurajat să continuăm să utilizăm și să studiem evoluția acestor pacienți. Ceea ce poate fi spus pe scurt este că nu trebuie așteptat cu completarea tratamentului de chemo /radio /cortico-terapie până când acesta se încheie, pentru că atunci, în mare parte dintre cazuri, nu mai ai cui să dai tratament naturist…

Protocoalele chimio-terapiei au devenit tot mai severe. În oncologia convențională s-a pornit în trecut de la ideea de a administra un citostatic blând, realizat din plante și s-a ajuns la sintetizarea chimică a substanțelor componente. Apoi la formule care și-au propus o selectivitate, dar au ajuns extrem de agresive. În etapa următoarea s-a trecut la asocieri de citostatice. Acum s-a ajuns la protocoale care folosesc polichimio-terapie perfuzabilă și orală. Frecvența chimio-terapiei a scăzut de la trei săptămâni la două, sau chiar la o săptămână. S-a ajuns și la administrarea citostaticului în inimă prin abordarea marilor vase de sânge din proximitate, pentru a evita sclerozarea vaselor de sânge! Iar chimio-terapia orală cu citostatice în unele cazuri este recomandată zilnic.

În astfel de condiții  poate deveni problematică supraviețuirea pe termen lung chiar și a unui om puternic și sănătos, cu atât mai mult a unui bolnav… Motiv pentru care recomandăm oamenilor să folosească mijloace de detoxifiere în timpul acestor tratamente oncologice, și nu după. Dintre acestea zeolitul este unul foarte bun și suficient de ieftin să fie la îndemâna oricărui om.  În opinia noastră în general zeolitul nu elimină substanțele cu efect citostatic. Elimină compușii rezultați în urma distrucției celulelor, și a altor produși de reacție. Deci un tratament oncologic în paralel cu unul cu zeolit, sau produse bine gândite cu zeolit, oferă mai multe șanse de tratament decât unul strict alopat.

La fel și în cazul radio-terapiei. Zeolitul sau propolisul, nu produc o “manta” anti-iradiere. Acțiunea de radio-protecție se manifestă pe seama capacității de a elimina produșii toxici rezultați în urma iradierii. Pot înțelege naivitatea unor oameni simpli, care au dubii în privința tratamentului cu zeolit și propolis în paralel cu radio-terapia, dar nu pot înțelege cum și de ce oncologii nu pricep, sau nu vor să priceapă acest lucru.

– Probabil că efectele bune și utile în oncologie pe care le-a observat soția Dvs. sunt rezultatul faptului că zeoliții contribuie la captarea prin efecte de suprafață (adsorbție) a diverselor toxine. Spre exemplu a micotoxinelor și a altor toxine de proveniență alimentară și elicită secreția de citokine – fiind deci un adjuvant și în tratamentul toxiinfecțiilor alimentare, inclusiv al diareei rebele. De asemenea captează componente pre- și post-virale, ușurând sarcina sistemului imunitar. Toate aceste probleme de patologie se regăsesc singular, dar și colateral bolilor oncologice și hematologice, uneori induse de însuși tratamentul medicamentos.

Literatura medicală citează contribuțiile proprietăților antioxidante ale zeoliților la sănătatea sistemului circulator, a pielii, glandelor endocrine (prin captare de perturbatori hormonali), ca și în combaterea intoxicației etilice, neuro-psihozelor și periodontiței.

– Cititorii noștri ne întreabă dacă sunt cunoscute tipuri toxice de zeoliți dintre cei naturali ?

– Da, literatura precizează că tipurile fibroase ca erionit, mordenit, sunt de evitat. Pot apărea efecte mutagenice și carcinogenice, asemănătoare cu cele ale fibrelor de azbest.

– Suntem uneori întrebați de ce recomandăm zeolit, dacă zeolitul conține aluminiu, dat fiind că există o legătură între excesul de aluminiu și o serie de boli cu exprimare neurologică, cum ar fi maladia Alzheimer ?

– Aluminiul din zeoliți este legat fizic și chimic și nu poate părăsi matricea insolubilă. Riscurile de degenerare nervoasă, precum în cazul bolii Alzheimer, sunt, sau pot fi, determinate de ioni de Al din combinații hidrosolubile – de obicei din cloruri. Să spui că zeolitul e toxic prin aluminiu e ca și cum ai spune că argila e toxică prin aluminiu.

– Ce este zeolitul silicic domnule profesor ?

– Toți zeoliții sunt aluminosilicați, nu există zeolit non-silicic. Evident prezentarea drept special a unui zeolit așa-zis silicic este doar un efort de marketing, care aruncă în ridicol naturismul și pe cei care promovează astfel de invenții.

– Ce cunoașteți din literatură de specialitate despre activarea zeolitului în piramidă ?

– Efectul de piramidă intră în domeniul energiilor subtile. La Biotehnos m-am ocupat și eu de câteva aspecte ale domeniului, în încercarea de a găsi posibilități de valorificare. Energiile subtile sunt dificil de utilizat industrial întrucât sunt mici. Iar la stadiul actual al cunoștințelor noastre sunt de regulă nereproductibile.

După cum vă spuneam, pentru că energiile implicate în efectul de piramidă sunt foarte mici, implicit au nevoie să se exercite mult timp pentru a produce efecte sesizabile și – eventual – cuantificabile. Toate ”miracolele” din structurile piramidale s-au produs în timp. Mă îndoiesc că vreun fabricant poate să țină zeoliții o lungă perioadă de timp sub piramidă în vederea unei eventuale activări – nu e economic.

Un alt aspect important e cel al spațiului necesar. După cum se știe, efectul de piramidă se manifestă într-un plan situat la un nivel determinat pe înălțimea acesteia. Spre a expune pe acest plan o cantitate dintr-un produs comercializat național, adică de volum mare, implicit e nevoie și de o piramidă foarte mare. Ori e îndoielnic ca așa ceva există în vreun laborator de producție de suplimente alimentare naturiste.

Din păcate naturismul este afectat de pseudo-știința. Aici de vină este și statul pentru că nu alocă bani pentru cercetare celor merituoși și pentru produse cu valoare certă cum sunt lăptișorul de matcă, polenul, mierea, propolisul, zeolitul, etc. Este și vina celor care vor doar să vândă și să se îmbogățească din acest domeniu, exploatând disperarea omului bolnav. Dar este și vina cumpărătorului care nu se informează suficient, sau dă crezare oricui. Cei care fac astfel de afirmații, că proprietățile medicale ale zeolitului pot fi potentate cumva, prin efectul de piramidă, să demonstreze acest lucru și apoi să vorbească.

 

 

Bibliografie

  1. Andronescu, F. Grigore, Ch. Tardei, E. Stefan ”Natural zeolites with medical applications – preliminary preparation and characterization” 2006, Revista medico-chirurgicala a Societatii de Medici si Naturalisti din Iasi, 110(1):236-241
  2. Gruden si colab. ”Use of zeolite clinoptilolites in veterinary medicine” 2013 Veterinarska Stanica 44(4): 299-311
  3. Danilczuk si colab. ”Molecular Sieves in Medicine” 2008 Mini Reviews in Medicinal Chemistry 8(13): 1407-1417
  4. Giada Dogliotii si colab. ”Natural zeolites chabazite/phillipsite/analcine increase blood levels of antioxidant enzymes” 2012 J. Clin. Biochem. Nutr. 50(3): 195-198
  5. Boranic, L. Viesnak ”What a physician should know about zeolites” in Europe PubMed Central, PMID: 11291273
  6. A. Stylanou ”Natural Zeolites in Medicine” in ”Handbook of Natural Zeolites”, V. A. Inglezakis si A. A. Zorpas eds., 2012, 317-334
  7. Suzuki ”Carcinogenic and fibrogenic effects of zeolites” 1982, Environmental Research 27(2): 433-445
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

18 − ten =